Home » Știință » Eterul, al cincilea element care stă la baza înţelegerii ştiinţei şi culturii

Eterul, al cincilea element care stă la baza înţelegerii ştiinţei şi culturii

Eterul, al cincilea element care stă la baza înţelegerii ştiinţei şi culturii
Publicat: 26.12.2017
Eterul sau al cincilea element este reprezentat de toate ''materialele'' care compun universul, în esenţă tot ceea ce există în vidul spaţial. Conceptul a fost teoretizat în secolul XIX ca fiind principalul mediu prin care călătoreşte lumina.

Cuvântul ”eter” provine din greacă şi reprezintă ”cerul” sau ”aerul pur”. Conform credinţelor greceşti, acesta este aerul pe care zeii îl respiră, similar oxigenului pe care noi oamenii îl respirăm. Eterul joacă un rol important în mitologia creaţiei ”oului cosmic”, notează SpiritualUnite. Astfel că începutul universului cunoscut de om provine dintr-un singur ou eclozat. Această credinţă mitologică este regăsită în mai multe civilizaţii ale lumii, în care sunt urmate aceleaşi concepte generale. 

Conform mitologiei, ouăle eclozează în două forme diferite, cerul şi pământul. În literatura hindusă sau veda, Brahmanda (brahm însemnând cosmos şi anda ou) este reprezentat în detaliu acest concept. Oul pluteşte în vidul spaţial şi în cele din urmă se rupe în două bucăţi, astfel fiind creat Dyaus sau cerul şi Prithvi sau pământul. Textele includ şi etapele de divizare ale universului din perioada de început. 

Din perspectivă cosmologică, experţii sugerează că Big Bangul stă la baza creării universului. Oul cosmic fiind creat de singularitatea gravitaţională, unde masa întregului univers a fost comprimată într-un singur ”ou”. În cele din urmă, Big Bangul a dus la crearea universului din prezent, acesta aflându-se în continuă expansiune. 

Însă cum creează eterul o legătură între toate aceste fenomene?

Conceptul de eter este cel care defineşte cerul şi tot ceea ce se află deasupra lui. Aproximativ 68% din vidul spaţial este constituit din energie întunecată care afectează întregul univers, fiind energia care duce la expansiunea acestuia. 

De asemenea, există şi materie întunecată, materia prin care se doreşte teoretizarea forţei gravitaţionale şi cea care ţine împreună galaxiile şi planetele în aceleaşi poziţii. Conform lui Aristotel, eterul se deplasează pe o traiectorie circulară. Atunci când creează sfere cristaline, reuşeşte să menţină corpul spaţial în aceeaşi poziţie. Mişcarea circulară ar fi fost modul său de a explica orbita planetelor şi a stelelor, deşi el o descrie ca fiind o mişcare perfect circulară faţă de cea eliptică pe care o cunoaştem în prezent. 

Pe de altă parte, al cincilea element a devenit extrem de popular printre alchimiştii din perioada medievală. În secolul XIV, Ramon Liull a dezvoltat o teorie conform căreia există o cantitate extrem de mică a celui de-al cincilea element pe Pământ. Elementul mult mai bine cunoscut cu denumirea de chintesenţă a fost căutat şi cercetat în acea perioadă pentru proprietăţile sale vindecătoare. 

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: 

 
 
 
 
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
O fosilă de „plantă extraterestră”, veche de 47 de milioane de ani, este unică pe Pământ
O fosilă de „plantă extraterestră”, veche de 47 de milioane de ani, este unică pe Pământ
Scoaterea amigdalelor în copilărie poate avea un impact drastic asupra vieții
Scoaterea amigdalelor în copilărie poate avea un impact drastic asupra vieții
Test de cultură generală. Cum funcționează contraceptivele?
Test de cultură generală. Cum funcționează contraceptivele?
John Houseman, regizorul de origine română, mentorul actorilor Robin Williams și Christopher Reeve
John Houseman, regizorul de origine română, mentorul actorilor Robin Williams și Christopher Reeve
Incident misterios în Marea Baltică: Un cablu de electricitate care leagă Finlanda și Estonia s-a defectat
Incident misterios în Marea Baltică: Un cablu de electricitate care leagă Finlanda și Estonia s-a defectat
Cum ar putea inteligența artificială să influențeze evoluția umană
Cum ar putea inteligența artificială să influențeze evoluția umană
Unde va construi China cel mai mare baraj hidroenergetic din lume?
Unde va construi China cel mai mare baraj hidroenergetic din lume?
Unul dintre cele mai controversate personaje ale istoriei contemporane. Adorat cu îndârjire şi astăzi în ţara natală, este vinovat pentru moartea a 70 de milioane de oameni
Unul dintre cele mai controversate personaje ale istoriei contemporane. Adorat cu îndârjire şi astăzi în ţara natală, ...
Sute de fiole cu virusuri mortale au dispărut dintr-un laborator australian
Sute de fiole cu virusuri mortale au dispărut dintr-un laborator australian
Furie în Danemarca după declarațiile lui Donald Trump despre Groenlanda
Furie în Danemarca după declarațiile lui Donald Trump despre Groenlanda
OpenAI și-ar putea construi propriul robot umanoid
OpenAI și-ar putea construi propriul robot umanoid
Zeci de mii de angajați Volkswagen își vor pierde locul de muncă
Zeci de mii de angajați Volkswagen își vor pierde locul de muncă
De ce a fost supravegheat de serviciile secrete franceze prințul Carol al României? Cine a ordonat supravegherea?
De ce a fost supravegheat de serviciile secrete franceze prințul Carol al României? Cine a ordonat supravegherea?
Neuronul artificial bazat pe laser imită funcțiile celulelor nervoase cu o viteză incredibilă
Neuronul artificial bazat pe laser imită funcțiile celulelor nervoase cu o viteză incredibilă
Cercetătorii au reușit să măsoare viteza gândirii umane
Cercetătorii au reușit să măsoare viteza gândirii umane
Elefanții se tem de șoareci sau este doar un mit?
Elefanții se tem de șoareci sau este doar un mit?
Un scandal interbelic: Prințul Carol, „Duduia” și exilul
Un scandal interbelic: Prințul Carol, „Duduia” și exilul
Pliculețele de ceai eliberează milioane de microplastice, care pătrund în celulele intestinale umane
Pliculețele de ceai eliberează milioane de microplastice, care pătrund în celulele intestinale umane